Need a little time to wake up

Stimata audienta urmeaza vremuri grele.

Dupa ce Geoana a ajuns in turul doi prevad ca o sa fiu pusa in situatia gretoasa de ma duce sa votez cu Basescu numai de disperare sa nu iasa celalalt, ca nu am chef de surprize PSDiste. Toata treaba ma face sa-mi fie sila de mine.

A doua veste e ca o sa fiu plecata cateva zile la Amara la o conferinta AIESEC (asa ca nu o sa va pot abera, desi oricum cred ca v-ati obisnuit ca trag chiulul, e de la matreata, jur!); dar poate aveti bafta si prind un laptop si trag un twit ocazional. Vom reveni cu amanunte duminca, poate o sa-mi aduc aminte ceva (util).

Baietii veseli de la Salford mi-au acceptat dosarul, dar cum burse nu au, iar fundatiile nu dau chiar la orice universitate bursa, o sa-mi incerc norocul si cu alte institutii de invatamant superior din Europa de Vest. M-au sfatuit trei bursuci si o testoasa inteleapta sa aplic si la doua universitati mai de top, ca nu se stie, la mediile mele e posibil sa-i fraieresc; caz in care am sanse sporite la burse din diverse surse (Forta fie cu mine! Stiu ca va pasa!). Maine ma duc la batrana Alma Mater sa cer niste autografe.

Va recomand sa cititi Aleea Soarelui de Thomas Brussing (am aberat eu despre film mai demult), e la 5 RON la Humanitas (Era la Kilipirim, dar poate prindeti si la Gaudeamus), sa mancati mult peste prajit si sa nu uitati sa va spalati pe dinti (dupa fiecare masa preferabil).

Despre vot, pareri politice si alte animale mitologice

Ne-am deplasat cu efectivul complet pana la locul destinat votarii. Ne-am ocupat pozitia in cabina de vot din extremitatea stanga a sirului. Nu s-au inregistrat incidente in perioada in care ne-am aflat acolo. Membrii comisiei au fost amabili, usor speriati (sau era prea de dimineata pentru mine si nu interpretam corect expresiile fetelor).

CeaiNegru a votat cu Remus Cernea, pentru reducerea numarului de parlamentari si pastrarea parlamentului bicameral.

M-am documentat pe Wikipedia si am descoperit ca toti vecinii nostri au parlament unicameral (si am vizitat parlamentul Ungariei si habar n-aveam!), dar probabil asta e mai mult o reminescenta din vremurile dinainte de 89’(sau bat eu campii, la fel de plauzibil). Oricum majoritatea tarilor dupa care ne place noua sa ne luam il au bicameral, iar eu au mai mult traditie democratica de cat noi, exceptand tarile nordice unde oamenii probabil au destul de multa incredere si destul de putina populatie ca sa fie multumiti cu un parlament unicameral.

Despre Remus Cernea pot sa spun ca l-am votat pentru ca:

- e singurul pe care pot sa pun stampila fara sa am remuscari sau regretul ca iar a trebuit sa aleg raul cel mai mic (desi sunt sigura ca nu o sa ajunga in turul doi, dar poate ma insel eu, ca nu m-as supara);

- ii eram datoare fie si numai pentru ca e cel care m-a scapat de onoarea de a avea un santier imens in fata blocului, urmat de placerea de a fi trezita in fiecare zi de clopotul unei catedrale situate literal la o aruncatura de ciomag de geamul de la camera mea;

- sustine vehement separarea bisericii de stat (care la noi merg mana in mana si nu va prefaceti ca nu-i asa);

- vorbeste ca un om care a facut gramatica limbii romane in liceu si a citit macar trei carti pe an (diferite de la an la an chiar!)

- etc.

L-am votat deasemenea in ciuda faptului ca:

- nu sunt chiar atat de „verde” (adica duc gunoiul si nu arunc ambalaje pe strada, dar consider ca trebuie sa fim atenti sa nu o dam in paranoia ecologica cu scenarii apocaliptice, ci sa gandim rational );

- cred ca toata treaba cu „nu conteaza cat de lung am parul...” e mai mult teribilism, deoarece un costum si o frizura i-ar fi adus mai multe voturi (stiu ca nu ar trebui sa conteze ambalajul, ci continutul, dar traim in Romania!), iar asta nu ar fi reprezentat un compromis rusinos;

Cam atat la ora asta, vom reveni cu amanunte, dar acum ma duc sa redactez niste acte pentru dosarele mele de master (nu mi-a ajuns un program in care sunt acceptata, incerc sa-mi largesc optiunile), in cel mai rau caz, daca iese vreun nebun presedinte pot sa cer azil politic in UK sau DK (sau chiar NL) si nu mai au cum sa scape de mine! (Apropos, bag de seama ca am o predilectie pentru monarhiile constitutionale & democratiile parlamentare! Cu toate astea compasul politic zice ca sunt de la jumatatea distantei dintre centru si extrema stanga si la ¾ distanta de centru spre anarhism ! Daca zic ei...)

Cinematografie comparata – The Wicker Man

1973 vs. 2006

1973

Originalul e o opera de arta, unul dintre cele mai bune horroruri/thrillere pe care le-am vazut. Un politist scotian soseste pe o insula unde isi duce viata o comunitate religioasa un pic mai speciala; acesta este in cautarea unei fetite raportate disparuta intr-o sesizare anonima.

Eduard Woodward e fantastic in rolul sergentului Howie, iar lui Christopher Lee rolul lordului Sommerisle i se potriveste ca o manusa. Devotamentul religios extrem al crestinului Howie i se opune credinta, la fel de puternica, a locuitorilor insulei in zeitatile lor pagane. Un element cheie este coloana sonora, plasata, asa cum ii sta bine in cazul unui film bun, exact unde trebuie si uneori nu te astepti.

De ce a fost trecut initial la filme de categoria B nu pot sa inteleg.

*Ah, si Britt Ekland, in rolul seducatoarei Willow, fata hangiului; multa nuditate de factura neo-pagana-hippioata, sex, iepuri si un magazin cu dulciuri in diverse forme.

2006

Pe langa faptul ca au rescris complet povestea (ok, aproape complet), nici macar nu au avut inspiratia sa lase (sau macar sa adapteze) cantecele; care dadeau minim 30% din farmecul originalului.

Mi-e imi place Nicolas Cage, dar in filmul asta nu pare a face mai nimic decat sa alerge prin insula de nebun ca un Guybrush Threepwood fara haz, si sa cafteasca 2-3 gagici. Ce-i drept sunt cateva momente in care te bufneste rasul, legate de ultima remarca majoritatea. Apreciez faptul ca au schimbat numele fetei disparute din Rowan Morrison (deci Rowan e nume si de baiat si de fata?!) in Rowan Woodward, banuiesc in onoarea lui Eduard Woodward.

Concluzia: Vedeti originalul, iar remake-ul (sau cum vreti sa-i spuneti) lasati-l in pace, eventual gasiti pe YouTube momentele comice mai sus mentionate.

Doctor Who: The Waters of Mars

It’s like Jarvis Cocker…IN SPACE!

- some comedian about David Tennant’s Doctor

I watched it late last night. Very late. Twice! Just to make sure I haven’t missed anything. I think I’ll watch it again tonight. I got so excited I decided to sentence my family to a very English fish & chips evening. [The “pathetic fan girl” nomenclature casually pops into mind, doesn’t it?!]

The latest Doctor Who Special is great, it’s a little darker than most episodes (after all, it’s the transition to the big finale: The End of Time – uuuuuuuuuuuuuu :D). I’m not going to spoil you the fun of seeing it by giving away the plot. But I have to say that The Doctor starts to behave even crazier than usual at a certain point, he’s really mental in this one, but oh, how we love that!

The official trailer for the first part of The End of Time is out: The Master is back! U-hu! Also Donna Noble and her dad are definitely in it! [Have I told that Catherine Tate is my favourite companion of the 10^th Doctor?]

Permis la Biblioteca Nationala a Romaniei

Am fost nevoita sa-mi fac unul, pentru ca m-am saturat sa spun ca o sa citesc o carte sau alta, dar cand o sa am bani sa o cumpar. Acum ori niciodata !

Partea buna e ca am acces la o multime de carti, aproape tot ce-mi poate trece prin cap se gaseste la discretie. Partea proasta e ca nu pot imprumuta acasa, ci doar la sala de lectura. In inocenta mea credeam ca buletinul de Bucuresti imi asigura macar acest mic privilegiu.

A citi un roman la biblioteca e o experienta complet noua, imi aduce aminte de vremurile de demult cand urmaream seriale la TV, inainte de televiziunea digitala si posibilitatea de vizionare online cand am eu, maria mea spectoarea, timp si chef.

Ce frumoasa e viata.....

P.S. Si asta dupa doar doua zile la biblioteca! :D

(Re)Luam cu asalt batranul nou val francez

Masculin Féminin, 15 faits précis – copii lui Marx si Coca-Cola beau Pepsi!? De ce ? Nu ca asta ar fi singurul lucru pe care nu l-am inteles din filmele lui Godard, sau din acest fim in special, dar e intrebarea cea mai usor de articulat.

De fapt nu cred ca am inteles mare lucru din filmele lui Godard (asta nu suna prea bine,nu?) desi mi-au placut (suna din ce in ce mai prost, nu?). Sa reformulez: am senzatia ca atunci cand am vazut acele filme, un anumit transfer de informatie s-a realizat intr-o anumita zona a creierului meu, dar ce anume reprezinta aceea informatie sunt incapabila sa articulez.

Oare daca ma asez acum sa le revad, cateva zile la rand, o sa le inteleg, o sa pot articula ceva cat de cat inteligent sau macar logic ? E oare ceva piedut in traducere si subtitrarile erau varza sau eram eu mult prea proasta neinstruita ? Sa inceapa distractia!

Late night double feature debate show

Stimata audienta, tovarasi, camarazi de arme, cu totii stim prea bine ca avem anumite repere socio-culturale, anumiti indivizi ale caror cuvinte le vanam cu disperare, iar atunci cand se intampla sa punem gherutele pe o bucata de material audio sau video il savuram cu nesat, de parca de consumarea acestuia tine insasi existenta noastra.

Cand se intampla ca doi dintre acesti monstruleti sacri sa fie preteni si sa mai si apara impreuna intr-un astfel de material: ei bine atunci e pur si simplu magnific si simt nevoia, aflandu-ma chiar acum intr-un astfel de moment, sa fac un gest dragut si sa-l impart frateste cu voi.

Friends, Romans, countrymen: The Intelligence Squared Debate – The Catholic Church is a force for good in the world

For the motion: Archbishop Onaiyekan (of Abuja, Nigeria) & Ann Widdecombe, Tory MP

Against the motion: Christopher Hitchens & Stephen Fry

P.S.: Oh, it was just way too easy! Chiar imi pare usor rau ca nu a avut si biserica oratori mai buni, ar fi fost putin mai antrenant. Dar, nu i-am mai vazut pe Hitch & Fry la o discutie televizata de la The Hay Festival 2005 (sau 2006), asa ca hurray for that!

Sugar rush

Cateodata ai senzatia ca e atata frumusete in jur incat iti vine sa o pocnesti drept in fata.

Acum doua nopti am visat ca mancat jeleuri Haribo cu John Peel si discutam care sunt mai bune ursuletii luciosi gelatinosi sau aia pufosi!

Intre timp am terminat de citit “50 Klassiker Comics” si parca nu ma lasa inima sa o duc inapoi la biblioteca [sniff...] Ca un copil imbecil ce sunt, acum imi spun ca mi-am ratat existenta si trebuia sa ma fac „artist grafic”.

Nu inteleg de ce multi aleg sa vorbeasca de sentimente profunde si admiratie pentru univers numai cand vine vorba de apusuri de soare, cascade, Terra vazuta din spatiu sau Evolutia Speciilor. De ce dracu’ nu poti sa traiesti un sentiment asemanator si cand bei o cana de ceai ?

M-am saturat sa fiu politicoasa cu diversi indivizi sau individe care nu au nicio jena in a ma face proasta, credula, ocazional sa ma atentioneze ca o sa ard in iad, drept in fata si fara nicio urma de indoiala. Si daca e greu sa tac atunci, cand vine vorba de prieteni sau persoane pe care le admir, imi este si mai greu sa vad cand acestia sunt improscati cu adjective cel putin la fel de magulitoare.

Azi noapte am visat ca eram iar cu John Peel si inca o persoana (nu cineva faimos), sa-i zicem C (pe C il cunosteam in vis, nu e o persoana anume din viata mea, in caz ca sta careva cu Interpretarea Viselor in fata). In visul asta C arata ca Lou Reed in tinerete, dar nu era Lou, vorbea cu un accent scotian si ne explica (mie si lui JP) ca cele mai bune jeleuri Haribo sunt cele cu gust de cola.

Inorogul meu verde (de data asta) a executat o revenire spectaculoasa in scena, mi-a dat o copita dupa ceafa si mi-a sugerat sa fac mai multa miscare, sa mai variez dieta cinematografica si sa fac liste ca sa-mi tin in ordine ideile. Un prieten de-al lui, cel mai probabil dragonul rosu, imi va aduce azi o carte de Sartre. Mor de curiozitate sa aflu: care carte e si daca imi place [evident, problema cu adevarat interesanta e daca o sa inteleg ceva, dar mi s-a promis solemn ca e unul din romane].

In dreams we fight the beasts

Candva, demult, cand aveam tot timpul din lume, nu aveam un calculator cu procesor Intel Pentium si nu auzisem nici macar de Stephen Fry [si in ciuda acestui lucru viata avea totusi un oarecare sens] m-am impedicat de prima mea obsesie sanatoasa in materie de jocuri video [pe PC evident, deoarece Fortuna isi pogorase harul asupra-mi timpuriu si posedam de multi ani o consola de jocuri, de tipul celor care se conecteaza la un TV oricat de paradit, pe care jucasem Bomberman si Super Mario cu o obsesie si un devotament demne de campionatele actuale de Counter Strike, dar vai, eram atat de tanara !]. Evident prin sanatoasa, vreau sa spun exact contrariul.

Se numea Diablo II si era [si este inca si probabil va fi, cel putin pana apare III] fascinant, culori, personaje fantastice, o poveste destul de faina, magie, arme, violenta, tot tacamul. Asa s-a nascut respectul meu pentru jocuri video.

Dupa ce am tocat cateva luni din viata mea cu aceasta nobila ocupatie, am pornit in cautarea unor urmasi demni. Cum pe linia directa nu m-a convins nimic am investigat sectoare adiacente. In fine, dupa 40 de ani prin desert o perioada destul de lunga fara nimic remarcant in acest domeniu am aterizat in universul magic din Syberia, unde m-am amorezat fara speranta de revenire de orice joc cu grafica semna de Benoit Sokal. Au urmat de-a lungul anilor Syberia II, Still Life, Sinking Island, Pardise si Nikopol.

Zilele astea citeam o carte despre benzi desenate, unde am avut surpriza de a da peste Nikopol, care se pare ca e de fapt opera lui Enki Bilal. Cum viata nu are sens fara macar un SF bun pe luna, am ales sa ma uit la al sau „La Foire aux immortels”. Concluzia: benzile desenate franco-belgiene sunt geniale si merita venerate! [Ma rog, Bilal e nascut in Iugoslavia, dar a stat acolo doar pana la 9 ani.]

Ostalgie

Sonnenalle (Alea Soarelui) e o strada in Berlin, care la un moment dat era intersectata de celebrul Zid. Sonnenalle se numeste si un film, iar finalul este atat de simpatic incat dupa am revazut secventa de sase-sapte ori.

Pe scurt: se iau Amintirile din epoca de aur 1 & 2 la un loc, se mixeaza bine pana iese o singura poveste despre cum era sa fi tanar in DDR si se mai si intampla sa sta chiar langa zid, si se serveste in stil The Boat that Rocked. E o comedie, dar una deosebit de inteligenta.

Chiar daca filmul e lipsit de malitiozitate, raportul liberate-interdictii este prezent la datorie. Stiu ca multi oameni au primit cadou un glont (sau mai multe) incercand sa treaca Zidul si inteleg de ce filmul poate sa deranjeze prin lipsa acestor elemente, dar nu cred ca cei care ii reproseaza asta au inteles ce vroia sa transmita.

Dupa cum zice si protagonistul Micha „Era odata o tara. Acolo am trait. Cand ma intreaba cineva cum era, ii raspund ca a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea. Pentru ca eram tanar si eram indragostit.”

P.S. Bazat pe cartea Am kürzeren Ende der Sonnenallee (La capatul scurt al aleii soarelui) de Thomas Brussig.